Descriptivitatea mărcii

În domeniul proprietății intelectuale, mărcile joacă un rol esențial în identificarea și diferențierea produselor și serviciilor oferite de diverse companii. În România, protecția și reglementarea mărcilor sunt asigurate de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Un aspect important al acestei legi este descriptivitatea mărcilor, care influențează decisiv posibilitatea înregistrării și protecției acestora.

Ce înseamnă descriptivitatea unei mărci?

Descriptivitatea unei mărci se referă la capacitatea acesteia de a descrie caracteristicile produselor sau serviciilor pentru care se solicită protecția. Conform articolului 5 din Legea 84/1998, o marcă este considerată descriptivă dacă aceasta constă exclusiv din semne sau indicații care, în comerț, pot servi pentru a desemna:

1. Specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, locul de origine sau momentul fabricației sau alte caracteristici ale produselor sau serviciilor.
2. Modul de utilizare a produsului sau serviciului.
3. Alte caracteristici esențiale ale acestora.

De exemplu, o marcă ce conține cuvinte precum "dulce", "proaspăt", "rapid" sau "economic" ar putea fi considerată descriptivă dacă descrie direct calitățile produsului sau serviciului.

Implicațiile descriptivității

Conform Legii 84/1998, mărcile descriptive sunt, în general, refuzate la înregistrare, deoarece:

• Lipsa distinctivității: O marcă descriptivă nu este considerată distinctivă, adică nu este capabilă să distingă produsele sau serviciile unui titular de cele ale altor comercianți.
• Interesul public: Există un interes public ca termenii descriptivi să rămână disponibili pentru toți comercianții pentru a descrie produsele sau serviciile lor.

Excepții și circumstanțe speciale

Totuși, există circumstanțe în care o marcă descriptivă poate fi înregistrată. Aceste circumstanțe sunt prevăzute în articolul 6 din lege și se referă la faptul că o marcă inițial descriptivă poate dobândi distinctivitate prin utilizare. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de distinctivitate dobândită sau secundară. Astfel, dacă un termen descriptiv a fost utilizat pe scară largă și a devenit recunoscut de către publicul relevant ca indicator al originii comerciale a unui produs sau serviciu specific, acesta poate fi înregistrat ca marcă.

Concluzie

Descriptivitatea unei mărci reprezintă un criteriu crucial în evaluarea capacității acesteia de a fi înregistrată și protejată legal. Legea 84/1998 urmărește să mențină un echilibru între protecția intereselor comerciale ale titularilor de mărci și asigurarea accesului liber al tuturor comercianților la termeni descriptivi necesari pentru a descrie produsele și serviciile lor. Prin urmare, înțelegerea și aplicarea corectă a conceptului de descriptivitate sunt esențiale pentru orice actor implicat în domeniul proprietății intelectuale din România.